Dorința de a se face dreptate, minciunile care încearcă să protejeze, curajul orb și, uneori, iubirea te pot face să iei decizii care să se termine tragic. În încercarea de a scăpa și de a obține puterea, poți face mișcări care te vor bântui.
CLANUL își scrie povestea, iar în sezonul final, toate se vor așeza. Rămâne să vedem cum, în fiecare luni, de la 20:30.
CLANUL a fost lider absolut de audiență aseară, în intervalul 20:29 – 22:38, în rândul publicului național, cu vârstă cuprinsă între 21 și 54 de ani, din categoriile ESOMAR ABCD. Serialul a înregistrat 9.2 puncte de rating și 25.8% share, în timp ce televiziunea de pe poziția secundă avea 5.3 puncte de rating și 15.0% share. Peste 1.4 milioane de telespectatori din întreaga țară au urmărit CLANUL.
Bebe și Tudor au stat față în față, iar pentru prima dată după chinul prefăcătoriei, Tudor i-a spus tot ce crede despre el, sub amenințarea pistolului: „Mi l-ai luat pe frate-miu, Măcelare! Copil de 3 ani, cum dracu să fii atât de prost să crezi că sunt de partea ta? Puteam oricând să-ți iau copilul, cum mi l-ai luat și tu pe Pavel, dar n-am avut inima aia, în schimb tu ai avut-o, Tătuțule! Satana – asta ești tu! Dracu pe pământ”. Bebe i-a cerut lui Sergiu să apese pe trăgaci și să-i închidă gură, însă, bărbatul a ezitat. Măcelaru a luat atitudine, a apăsat pe trăgaci și glonțul a nimerit-o pe fiica lui care, din iubire, i-a salvat viața lui Tudor! Păcatele se plătesc… cu viața și cu durerea de a-ți împușca propriul copil.
Luni, de la 20:30, urmărim un nou episod din CLANUL la PRO TV și, în avans, pe VOYO. Serialul poate fi urmărit în reluare pe PRO Arena în fiecare duminică, de la 20:00.