Un bărbat a decedat, miercuri, într-un accident rutier, după ce maşina pe care o conducea a intrat într-un stâlp, pe raza municipiului Satu Mare, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Someş”.
Potrivit sursei citate, Detaşamentul de pompieri Satu Mare a intervenit o autospecială de stingere cu apă şi spună şi un echipaj de descarcerare pentru extragerea şoferului inconştient din autoturism şi predarea către echipajelor de terapie intensivă mobilă şi SMURD ajunse la faţa locului.
„Victima, de sex masculin a fost extrasă din autoturism şi predată echipajului medical prezent la faţa locului, care efectuează manevrele de resuscitare. Din nefericire victima nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decesul acesteia”, precizează informarea transmisă de reprezentanţii ISU Satu Mare.
Poliţia a deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate circumstanţele producerii decesului.