Ion Cristoiu: Din Stenograma şedinţei Consiliului de miniştri din 23 septembrie 1941 de sub conducerea lui Mihai Antonescu păstrez fragmentul în care se discută nemulţumirea lui Pamfil Şeicaru, pentru că tipografia Curentul are mai puţine comenzi de la Guvern decît tipografia Universul.
Ion Cristoiu: Se vede lesne că Mihai Antonescu ia partea lui Pamfil Şeicaru, chiar dacă nu făţiş, în faţa generalului N. Stoenescu, ministrul Finaţelor, care ştie că directorul Curentului se dorea favorit al comenzilor de stat.
Ion Cristoiu: Se vede lesne că Mihai Antonescu ia partea lui Pamfil Şeicaru, chiar dacă nu făţiş, în faţa generalului N. Stoenescu, ministrul Finaţelor, care ştie că directorul Curentului se dorea favorit al comenzilor de stat.
Legionari. Urcînd treptele la BAR sau mai precis, pregătindu-mă să le urc, deoarece, aşa cum procedez în ultima vreme, trebuie să mă opresc la aparatul de cafea, a doua cafea deja pe ziua de azi, dau de Valeriu Râpeanu, venind din sens invers. De cum mă vede, ţine să mă anunţe că vrea să-mi dea stenograma unei Pastorale ţinute de Nicodim la Radio, nu cea de la Trecerea Prutului, adaugă Valeriu Râpeanu. Îi spun s-o lase la BAR, la poartă, cea de a doua casă a mea, întrebîndu-mă dacă e vorba de Pastorala de Paştele din 1942, cea care pledează, în numele Învierii lui Iisus, pentru abţinerea de la consumul de carne, dat fiind că Armata avea nevoie de acest produs alimentar. Deschid vorba despre cazul George Popescu, legionarul condamnat de regimul Antonescu în 1941, noiembrie, la 21 de ani închisoare, şi care a stat închis pînă în 1964. Valeriu Râpeanu nu se miră de asemenea caz. Îşi aduce aminte că la o sindrofie, o fătucă ( cum spui tu, ţine el să adauge) de pe la televiziuni tot bătea cîmpii cu legionarii vîrîţi la puşcărie de comunişti. Un fost deţinut politic i-a zis însă:
Comuniştii au avut la dispoziţie puţini legionari, cei mai mulţi fiind lichidaţi de Mareşal.
Valeriu Râpeanu, care cunoaşte cazul, adaugă că după 23 august 1944, legionarii n-au beneficiat de amnistie, cum s-a întîmplat cu comuniştii.
– Bine, bine, zic eu, om de bun simţ, dar de ce comuniştii fuseseră condamnaţi pe nedrept, în timp ce legionarii, fuseseră condamnaţi pe drept.
La întrebarea asta, Valeriu Râpeanu nu poate să răspundă.
*
Perfectă „lealitate”. Din Stenograma şedinţei Consiliului de miniştri din 23 septembrie 1941 de sub conducerea lui Mihai Antonescu păstrez fragmentul în care se discută nemulţumirea lui Pamfil Şeicaru, pentru că tipografia Curentul are mai puţine comenzi de la Guvern decît tipografia Universul. Se vede lesne că Mihai Antonescu ia partea lui Pamfil Şeicaru, chiar dacă nu făţiş, în faţa generalului N. Stoenescu, ministrul Finaţelor, care ştie că directorul Curentului se dorea favorit al comenzilor de stat:
„M. Antonescu: (…) Rog pe dl Vulcănescu să rezolve problema tipografiei «Curentul».
Mi s-a plîns tipografia «Curentul» că Ministerul Finanţelor a dat ziarului «Universul» lucrări importante şi acestei tipografii nu i-a dat.
G-ral N. Stoenescu (Ministrul Finanţelor în Guvernul Antonescu, din 27 ianuarie 1941 pînă în 1 noiembrie 1942, mort în 1958, în colonia de muncă Culmea n. n.): Tipografia «Curentul» a ştiut să beneficieze destul de mult deşi nu este în situaţia să facă lucrările cerute.
M. Antonescu: Sub regimul politic vechi au profitat toţi. Ceea ce mă preocupă este să nu se creeze un tratament defavorabil unei tipografii.
Mi s-a spus, odată, datorită faptului că Romulus Dianu, primul redactor la «Curentul», fost coleg al meu la «Sf. Sava», a scris la adresa mea articole de calde aprecieri, că ziarul «Curentul» ar beneficia de anumite avantagii. Dacă dl Pamfil Şeicaru face călătorii în străinătate, nici Ministerul Afacerilor Străine, nici Propaganda nu i-a dat nimic. Eu nu am dat nici un ban ziarului «Curentul», de cînd sînt în Guvern, şi nici vreodată Guvernul nu a dat cinci bani ziarului «Curentul», afară de plata pe care a făcut-o Ministerul Afacerilor Interne pentru unele proclamaţii, sau convocarea plebiscitară, care au fost date tuturor ziarelor din Bucureşti în măsură egală şi pe un preţ foarte mic. Iar recent, cu ocazia Împrumutului şi cu ocazia publicaţiilor unui an de înfăptuiri, s-a dat tipografiilor «Universul», «Curentul» şi «Timpul» costul broşurilor şi publicaţiilor făcute.
Prin urmare, nu am nici un fel de înclinaţiune pentru ziarul «Curentul», dar cînd a venit dl Şeicaru la mine mi-a spus: «Nu am cerut niciodată sprijin Guvernului…»
G-ral N. Stoenescu: De ce nu a protestat că i s-a dat prea mult sub guvernele precedente?
M. Antonescu: Nu vom face astăzi bilanţul tuturor acelora care au încasat în trecut. Vă rog să aplicaţi acelaşi tratament tuturor.
Eu nu pot uita un lucru, care este o realitate, că ziarul «Curentul» a avut faţă de Mareşalul Antonescu, personal – pentru că pe mine ceea ce mă preocupă este dl Mareşal Antonescu şi atitudinea faţă de d-sa – «Curentul» a avut faţă de dl Mareşal Antonescu, din primele ceasuri din septembrie anul trecut şi pînă astăzi, o atitudine de perfectă lealitate, şi în împrejurările din ianuarie, dle ministru de Interne, cînd alte ziare mi-au refuzat comunicatul dlului Mareşal Antonescu, ziarele «Universul» şi «Curentul» au apărut cu aceste comunicate.
Şi atunci, cînd cunosc această atitudine, care nu este a dlui Şeicaru, personal, pentru că multă vreme d-sa nici nu a fost în ţară, dar ziarul în sine a avut această atitudine, fireşte că nu pot să nu iau o prezentare obiectivă drept o solicitare.
G-ral N. Stoenescu: Alta este explicaţiunea. Dl Şeicaru compară două cifre. De exemplu, d-sa spune că, între anii 1938-1941, «Universul» a avut comenzi de 2 milioane lei, pe cînd ziarul «Curentul» n-a atins această cifră. Fatal, că noi niciodată nu am putut să-l satisfacem pe dl Şeicaru.
M. Antonescu: Pe mine mă preocupă ca o tipografie, care are un utilaj bun şi modern, să poată funcţiona potrivit randamentului pe care este măsură să-l dea.”
Ca şi în alte cazuri rămîn surprins de independenţa manifestată de miniştrii guvernului Antonescu în plină dictatură militară, cu un Conducător sever. Generalul N. Stoenescu ştia că Pamfil Şeicaru se bucură de simpatia Mareşalului pentru contribuţia la propaganda regimului. Şi cu toate acestea, o ţine pe a lui în chestiunea lăcomiei lui Pamfil Şeicaru.
*
Scriam în 27 martie 2014: Victor Ponta mai că n-o face proastă în public pe madmoazela Ioana Petrescu, zisă şi Usturoiu
În orice Guvern, chiar şi-n cele din dictaturi, Ministrul Finanţelor e unul dintre cei mai importanţi demnitari. Importanţa sa şi, prin asta, şi autoritatea sa sporesc dacă premierul e total străin de domeniul Finanţelor. Ministrul Finanţelor în guvernul Ponta 3 e madmoazela Ioana Petrescu, alintată şi Usturoiu.
Premierul Victor Ponta, de profesie procuror amator, n-are habar nici de meseria sa (n-a reuşit nici măcar să plagieze el lucrarea de doctorat, i-a dat altuia comandă s-o facă!), d-apoi de Finanţe, profesie care presupune ceva şcoală. În aceste condiţii, intervenţiile publice ale ministrului de Finanţe se presupun a fi marcate de autoritate.
Ia să vedem ce zice ministrul Finanţelor, ca să vedem ce ne aşteaptă! spun cetăţenii decoperind la televizor făptura ministrului.
Ministrul Finanţelor, Ioana Petrescu, a declarat ceva la tv despre electorat. Presa, luînd-o în serios, a difuzat şi comentat pe larg declaraţia.
Reacţia premierului? ”Asta încearcă să spună ministrul, dar nu are cum să spună în cuvinte foarte simple lucruri complicate. Încearcă şi ea, săraca, ce să facem…eu sunt traducătorul”.
Că fostul procuror Victor Ponta, care n-a reuşit să întocmească un dosar nici de furt de găini, o contrazice pe cea pînă nu demult înfăţişată drept un geniu al Finanţelor, nu e de mirare.
Am mai scris că madmoazela Usturoiu a fost pusă în vitrina guvernului Ponta numai şi numai pentru ca noi, trecătorii, să ne uimim de CV-ul ei european, uitînd că dincolo, în încăpere, stau rîtanii PSD.
Păi dacă Victor Ponta o contrazice pe cea despre care noi credam că-i face politicile financiare, cu ce se ocupă madmoazela în Guvern?
Dar nu numai atît. Premierul Victor Ponta mai că n-o face proastă pe Ioana Petrescu, totuşi, unul dintre cei mai importanţi miniştri ai Cabinetului.
La o asemenea golănie, o persoană cu o minimă demnitate s-ar fi supărat şi şi-ar fi dat demisia. Nu e cazul madmoazelei Usturoiu. Dacă avea o minimă demnitate nu accepta nici în ruptul capului să fie prostuţa rîtanilor din PSD.
Alt titlu din 27 martie 2014:
NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro