Formația de blues-rock AXIS – formată din Silviu, Dejan şi Ranko – revine pe 30 martie 2024 la Bucureşti într-un concert de excepție la The PUB Universităţii!
AXiS, nume inspirat după cel de-al doilea material discografic al lui Jimi Hendrix, este un trio româno-sârb format în anul 2012 de către Ranko Varga, Dejan Kotarčić şi Silviu Dan Iliescu.
Totul a început în anul 2011, când Silviu, împreună cu trupa sa de atunci BLACK ROSES, formată în oraşul natal Orşova, au fost chemaţi să cânte în cadrul unui festival ţinut în Kladovo, Serbia. Dejan şi Ranko, fiind implicaţi în echipa de organizare, au rămas impresionaţi de modul în care Silviu cânta la chitară, recunoscând imediat influenţele acestuia, reminescenţe ale rockului clasic, al anilor ’60 – ’70, muzica cu care cei doi au crescut şi din care au învăţat.
În toamna anul 2016, Silviu, Dejan şi Ranko au plecat la Belgrad pentru a înregistra, ce mai apoi a devenit albumul de debut al trupei, intitulat First Punch. Materialul a fost imprimat în 3 zile, iar execuţia a fost una de manieră Live, membrii cântând toţi deodată, intrând în mici secţiuni de improvizaţie, singurul element înregistrat separat fiind vocea.
First Punch apare pe piaţă în martie 2018, fiind pus la dispoziţia publicului pe toate platformele digitale de streaming, cât şi pe suport fizic.
Anul 2017 a reprezentat punctul incipient al ascensiunii trioului, participând la numeroase evenimente importante din scena blues-rock-ului românesc, printre care Open Air Blues Festival Brezoi, Suceava Blues Festival, WolfBlues Garana, Jimbo Blues sau Focsani Blues Festival, la cel din urmă câştigând etapa naţională a concursului Romanian Blues Challenge, motiv pentru care, în martie 2018, AXiS a fost ambasadorul României la “European Blues Challenge” în Hell, Norvegia.
Anul 2021, deşi incert, a reuşit să includa trioul în lineup-ul festivalelor Open Air Blues Festival Brezoi, amânat în 2020, cât şi Tuşnad Gastro Blues Fest sau Open Air Blues in the Garden Dărmăneşti, la cel din urmă trupa prezentând o colaborare inedită cu Maryliss, o artistă cunoscută în scena de pop a României, promiţănd o incursiune temporală în genul bluesului.
“First Punch este un album cu tupeu, după cum ne avertizează titlul care simbolizează tactica boxerului ce atacă decisiv din primele secunde ale primei reprize, pentru a-și copleși adversarul. Muzical vorbind, intenția celor trei este clară: să ne copleșească de la primele acorduri. Cele șapte compoziții semnate de Silviu Dan Iliescu ne conving că timișoreanul nostru, despre al cărui trecut muzical nu știu nimic, a crescut avându-l ca model pe Jimi Hendrix, de la care a împrumutat sonoritatea chitarei, un anumit fel de a executa solourile şi riff-urile și modul foarte personal al acestuia de a folosi pedala wah-wah. Dar toate aceste ‘împrumuturi’ ar fi simple exerciţii de stil fără ceea ce dă viaţă muzicii: emoţia creativă, expresivitatea proprie, imaginaţia. Iar aici Silviu Dan Iliescu şi Jimi Hendrix se despart. Cine crede că First Punch este un album tribut, se înşeală. Cei trei AXiS nu reneagă rădăcinile şi compoziţii aparţinând lui Jimi Hendrix fac parte din repertoriul de concert, dar au căutat o cale proprie de exprimare. Ei ştiu că e greu să mai adauge ceva la spiritul muzicii genialului chitarist. Jimi poate fi imitat, dar atât!AXiS a început să-şi croiască o reputaţie de grup incandescent pe scenă, cu sunet copleşitor, nu degeaba a fost ales să deschidă pe 9 februarie 2018 concertul grupului britanic King King din clubul bucureştean Fratelli.” (Emil Răducanu, mic extras din cartea Blues Made in România de Radu Lupaşcu)
Trio-ul de clasic rock româno-sârb AXiS a lansat al doilea lor album intitulat Electric Peace pe 15 iunie 2023.
Promotori al noului val de clasic rock, asemănători grupurilor precum Greta Van Fleet, Rival Sons, Vintage Trouble sau Wolfmother, AXiS a lansat pe 15 iunie cel de-al doilea album de studio intitulat Electric Peace.
Voci distorsionate, sound-uri de chitară puternice și tobe mari, la propriu, albumul te poartă prin variate stări emoţionale. Născut din furie și durere, dar și din entuziasm și ușurare, Electric Peace este un album de rock clasic ce aduce aminte de era sfârșitului anilor ’60 și începutului anilor ’70.
Scris în România și Serbia, înregistrat în Republica Cehă și mixat în SUA de către unul dintre cei mai prestigioși ingineri din industrie, Greg Gordon (Slipknot, Jet, Airbourne, Rival Sons etc.), Electric Peace a făcut înconjurul lumii.
Fideli celor mai mici detalii ale producției și tehnicilor de înregistrare din „vremurile bune”, dar cu o ușoară tentă modernă, albumul are propria sa identitate și dimensiune, oferind un nouă valenţă spiritului psihedelic ce-l învăluie.
Electric Peace este disponibil pe toate platformele de streaming, cât şi în formate fizice pe vinyl (editie limitată, coloră, rosu si verde), CD si business card USB stick.