Zeci de licee din sudul Franţei au fost vizate în cursul nopţii de luni spre marţi de ameninţări cu atentate, ceea ce a condus la mai multe evacuări, relatează AFP.
Ministerul francez al Educaţiei Naţionale a declarat că aproape 130 de licee şi colegii din regiunea pariziană, din nordul şi estul Franţei au fost vizate de săptămâna trecută de ameninţări cu atentate şi „acte rău intenţionate” prin intermediul Spaţiului digital de lucru (ENT), o aplicaţie care serveşte drept legatură între profesori, elevi şi părinţi.
Elevii de liceu şi personalul din unităţile de învăţământ au primit mesaje de ameninţare cu atentate cu bombă, însoţite de un videoclip cu o decapitare.
Aceste ameninţări au fost transmise prin intermediul spaţiilor digitale ale unităţilor de învăţământ, folosite zilnic şi care servesc drept legătură între profesori, elevi şi părinţi.
Regiunea Provence-Alps-Cote d’Azur (sud-est) a dat asigurări că ia „aceste ameninţări foarte în serios” şi a suspendat spaţiile digitale de lucru „pentru a evita orice răspândire a mesajelor” cu conţinut „islamist şi terorist”.
La Nisa (sud-est) au fost vizate în jur de 30 de licee, iar în departamentul Bouches-du-Rhone circa 15, potrivit unei surse din poliţie. În Alpes-de-Haute-Provence (sud-est), patru licee au fost evacuate pentru a se face verificări, potrivit prefecturii.
Patrulele sunt întărite peste tot în jurul liceelor vizate de ameninţări cu atentate.
Această situaţie intervine într-un context de alertă maximă în faţa ameninţării cu atentate, după atacul care s-a soldat cu cel puţin 139 de morţi vineri seara la o sală de concerte de lângă Moscova, comis de o „entitate” a grupării Statul Islamic care se află la originea, potrivit preşedintelui Emmanuel Macron, a „mai multor încercări recente” de atentate pe teritoriul francez.
Planul de securitate naţională a fost ridicat duminică seara la nivelul maxim, în condiţiile în care Franţa va găzdui Jocurile Olimpice în această vară.