Ambasadorul Rusiei în SUA a avut o declarație surprinzătoare despre americani, în urma masacrului din Mascova, soldat cu 139 de morți.
Ambasadorul rus în Statele Unite, Anatoli Antonov (foto), a declarat, marți, că SUA și Rusia „pot învinge terorismul doar împreună”, dar că Washingtonul a oprit cooperarea în această privință.
„Nu vom alerga după ei. Vom lucra noi înșine și vom distruge rădăcinile terorismului, care, din păcate, încă există în Federația Rusă”, a declarat el după atacul terorist de la o sală de concerte din apropierea Moscovei. potrivit Baha.
Cu toate acestea, el a subliniat necesitatea de a rezolva problema terorismului prin eforturi comune.
„În situația actuală, vom colabora cu țările noastre prietene – este vorba de mai mult de jumătate din lume -, inclusiv cu prietenii noștri din Comunitatea Statelor Independente, precum și cu Organizația de Cooperare de la Shanghai și BRICS”, a subliniat Antonov. Potrivit acestuia, Rusia a spus în repetate rânduri că Washingtonul „nu se poate descurca singur”.
„Din păcate, Statele Unite au fost cele care au suspendat cooperarea antiteroristă cu noi. Noi nu alergăm după ei (americanii – TASS) și nu avem planuri să facem acest lucru. Vom lucra pe cont propriu pentru a eradica rădăcinile terorismului, deoarece, din păcate, încă mai există unele în Rusia”, a adăugat el, citat de agenția de presă de stat rusească TASS.
Între timp, gruparea jihadistă ISIS a transmis că îl va „masacra” pe președintele rus Vladimir Putin și a declarat că torturarea teroriștilor atentatului de la Moscova „ne-a sporit pofta de sânge”, în timp ce Kremlinul a promis că îi va „ucide pe toți cei implicați”.
ISIS, care a revendicat de două ori atentatul din Moscova, a reacționat recent cerându-i lui Putin să „înceteze să mai tortureze prizonierii islamici” și a avertizat că imaginile și videoclipurile cu torturile nu au făcut decât să sporească „pofta de sânge a mii de frați ai lor”, informează Daily Mail.