Orice summit de pace pentru Ucraina va eșua în absența Rusiei, spune Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului.
Dmitri Peskov a afirmat într-un interviu publicat marți în Argumenty I Fakty că Rusia îşi continuă războiul de doi ani împotriva Ucrainei pentru a se proteja de Occident, iar orice summit internaţional de pace referitor la Ucraina care ar exclude Rusia este pur şi simplu „absurd” şi va eşua.
„Poate fi rezolvată problema ucraineană fără participarea Rusiei? Răspunsul este clar – nu se poate”, a declarat Peskov în interviul realizat joia trecută, cu o zi înainte de atacul armat de la sala de concerte din afara Moscovei.
„Pentru că Ucraina a fost transformată într-un instrument în mâinile Occidentului colectiv, cu ajutorul căruia intenţionează, aşa li se pare, să pună mai multă presiune asupra Rusiei, să restrângă Rusia şi să o abandoneze la marginea dezvoltării. Şi, dacă vor reuşi, să o termine”, a adăugat el, în interviul preluat de news.ro.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut organizarea unui summit internaţional pentru pace, iar la începutul acestui an Elveţia a declarat că va găzdui reuniunea şi că se discută despre fixarea datei şi detalii.
Vladimir Putin a denunţat deja ca fiind inaplicabil planul de pace ucrainean care prevede retragerea trupelor ruseşti şi restabilirea graniţelor din 1991 ale Ucrainei, incluzând Crimeea anexată unilateral de Rusia în 2014.
Peskov a reiterat că acest plan este de neconceput şi a denunţat, de asemenea, planurile discutate de Uniunea Europeană şi de alte ţări de a prelua controlul asupra profiturilor din activele ruseşti şi de a le da Ucrainei.
„Cred că europenii înţeleg că vom contesta o astfel de decizie. Este posibil ca această chestiune să nu se refere la un singur an, ci, mai degrabă, la decenii”, a spus el.