Rafila a spus că la începutul anilor 2000 a existat un program prin care se utiliza o apă florurată cu care se făceau clătiri la elevi din 4 judeţe din România. Apoi, stomatologii din Bucureşti au demarat ei un program de prevenţie, care ar trebui replicat.
„Rezultatele au fost bune (cele cu apa florurată – n.r.) şi au fost consemnate printr-o cercetare ştiinţifică făcută la Iaşi, însă cam asta a fost, s-a încheiat programul şi ulterior au fost multe intenţii. Trebuie să remarc un lucru important: Colegiul Medicilor Stomatologi din Bucureşti a demarat un astfel de program de prevenţie cred că acum un an sau doi şi ar fi bine ca astfel de programe să fie continuate şi replicate la nivel naţional. Lipsa de educaţie, lipsa de informare este cred una dintre principalele cauze ale celor trei afecţiuni majore (…): caria, paradontopatiile şi consecinţa lor, respectiv edentaţia”, spune Rafila.
ULTIMELE ȘTIRI
China are legătură cu atacurile cibernetice asupra listelor electorale din Marea Britanie, susține Oliver Dowden
Schimbări majore la conducerea Boeing: CEO-ul Calhoun şi preşedintele Kellner pleacă
Românii, avertizaţi că Franţa a ridicat planul Vigipirate la cel mai înalt nivel: „urgenţă atentat”
O mare companie auto din Japonia anunţă că va lansa 30 de modele noi în următorii trei ani
Vezi mai multe articole din categoria sanatate
Ministrul Sănătăţii afirmă că în România, accesul la servicii de stomatologie este limitat, pentru că este o activitate eminamente privată, iar medicii stomatologi care sunt în contract cu Casa de Asigurări de Sănătate au o sumă limitată la aproximativ 6.000 de lei pe lună pentru serviciile stomatologice.
„Este în mod evident o sumă mică, o împărţim pe zile, cam câte persoane ar avea adresabilitate şi vă daţi seama că lucrul acesta este insuficient. Se poate vedea şi în raport cu alocările care există pentru acest tip de activitate procentual, nu ca şi sumă, în alte ţări din UE. Noi ce putem să facem de la MS, şi avem nu doar dorinţa, ci şi determinarea să o facem (…) este să dezvoltăm programe de prevenţie începând cu cele care se referă la screening pentru copii, continuate cu tratamentul cariilor simple, sigilarea (…). Aşteptăm propuneri concrete ca să putem să începem dacă se poate de anul acesta pentru că, în mod evident, timpul este important mai ales că discutăm de o patologie care afectează în primul rând copiii, dar abordarea trebuie să înceapă în copilărie”, a mai spus Alexandru Rafila.
Acesta i-a sfătuit pe stomatologi să ia în calcul şi suportul autorităţilor locale.
„Vă sugerez, dacă se poate, să invitaţi la reuniunile dvs. şi reprezentanţi ai autorităţilor locale, fie că vorbim de Asociaţia Comunelor din România, Asociaţia oraşelor mici, pentru că acolo sunt problemele cele mai mari, accesul la servicii este foarte limitat, iar sprijinul sau conlucrarea cu autorităţile locale poate să ducă la dezvoltarea unor servicii fie în şcoli, fie la sediul unităţilor adminsitrativ-teritoriale se pot face servicii de medicină dentară pentru că există şi resurse pentru investiţii şi putem să gândim împreună un program care să facă accesibile aceste servicii. Mai mult, apreciez extrem de mult faptul că există dorinţa de a participa voluntar, benevol la aceste activităţi din aceste specialităţi medicale conexe acestei profesiuni a medicului stomatolog şi cred că putem să avem un răspuns concret, pentru că dincolo de evaluări (…), interesul din aprtea noastră există, împreună putem să încercăm sau să începem rezolvarea acestei probleme care prin impactul pe termen mediu şi lung poate fi într-adevăr o problemă de sănătate publică şi diverse tipuri de patologii, inclusiv infecţioase sunt legate de cavitatea orală şi de lucrurile sau măsurile pe care noi putem efectiv să le facem”, a mai spus ministrul Sănătăţii.