Kremlinul a declarat luni că singura modalitate de a proteja teritoriul rusesc de atacurile ucrainene este crearea unei zone tampon care să plaseze regiunile ruseşti în afara razei de acţiune a focului ucrainean, relatează Reuters.

„Pe fondul atacurilor cu drone (ucrainene) şi al bombardamentelor asupra teritoriului nostru – facilităţi publice, clădiri rezidenţiale – trebuie luate măsuri pentru a securiza aceste teritorii. Ele pot fi securizate doar prin crearea unui fel de zonă tampon, astfel încât orice mijloc pe care inamicul îl foloseşte pentru a ne lovi să fie în afara razei de acţiune”, a declarat luni purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, potrivit News.ro.

Kremlinul a făcut aceste comentarii după ce liderul rus Vladimir Putin menţionase posibilitatea creării unei astfel de zone-tampon în discursul rostit după ce a câştigat, duminică, realegerea în funcţie pentru al cincilea mandat.

„Nu exclud ca, ţinând cont de evenimentele tragice care au loc astăzi, să fim obligaţi la un moment dat, când vom considera oportun, să creăm o anumită „zonă sanitară” în teritoriile aflate astăzi sub regimul de la Kiev”, a declarat Putin.

Liderul de la Kremlin a refuzat să dea mai multe detalii, dar a spus că o astfel de zonă ar trebui să fie suficient de mare pentru a împiedica armele de fabricaţie străină să lovească teritoriul rusesc. El a făcut această remarcă după ce a fost întrebat dacă nu crede că este necesar ca Rusia să cucerească regiunea ucraineană Harkov, care se învecinează cu Belgorod, o provincie rusă care a fost atacată în mod regulat de forţele Kievului începând din 2022.

Consilierul prezidenţial ucrainean Mihailo Podoliak a declarat luni că ideea liderului rus Vladimir Putin de a crea o zonă tampon în interiorul teritoriului ucrainean este un indiciu clar că Moscova plănuieşte să escaladeze războiul din Ucraina vecină, relatează Reuters.

„Aceasta este o declaraţie manifestă, directă, că războiul nu va face decât să se intensifice”, a declarat pentru Reuters consilierul prezidenţial ucrainean Mihailo Podoliak.

„Toate acestea sunt dovezi directe că Federaţia Rusă nu este pregătită să trăiască în relaţii sociale şi politice moderne, ţinând cont de drepturile suverane absolute ale altor ţări”, a mai spus consilierul preşedintelui Volodimir Zelenski.

Forţele ruseşti au încercat iniţial să cucerească regiunea Harkov în februarie 2022, dar au fost alungate din cea mai mare parte a zonei în urma unei contraofensive ucrainene în septembrie acelaşi an.

În septembrie 2022, Rusia a declarat că a anexat patru regiuni ucrainene Luhansk, Doneţk, Zaporojie şi Herson, chiar dacă nu controla în totalitate niciuna dintre ele.

Conducerea ucraineană a declarat că anexarea Rusiei este ilegală şi că nu va accepta să facă pace până când ultimul soldat rus nu va fi alungat de pe teritoriul ucrainean.