Zeci de părinți au protestat, luni dimineață, în fața unei școli din Sectorul 1 al Capitalei.
Sunt scandalizați că un elev a fost agresat sexual în repetate rânduri de colegi, iar profesorii, cu toate că ar fi știut, nu ar fi făcut nimic. Acum au fost declanșate mai multe anchete.
Părinții copilului, care are în prezent are 10 ani, susțin că acesta ar fi fost abuzat sexual de două ori în ultimii doi ani. Prima dată, la vârsta de opt ani. S-a întâmplat agresiunea în toaleta școlii, în timpul programului de lucru, iar agresorul ar fi avut vârsta de 11 ani.
La vremea respectivă, pentru că acesta avea sub 14 ani, nu a putut fi tras la răspundere din punct de vedere penal, iar la momentul respectiv dosarul a fost clasat.
A doua agresiune a avut loc la începutul lunii decembrie a anului 2023, tot în toaleta școlii, tot în timpul programului de lucru, iar băiatul, care are acum 10 ani, nu a putut să le spună anchetatorilor cu exactitate cine a fost agresorul său.
Le-a indicat însă o clasă de a VIII-a din școala respectivă, iar părinții de acolo au fost scandalizați de faptul că agresorul respectiv continuă să meargă la școală și să ia parte la cursuri.
A fost deschisă o anchetă în acest caz pentru viol asupra minorului, iar cercetările sunt continuate de polițiștii Capitalei și de procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul București.