Uber a fost condamnat luni să plătească compensaţii în valoare de 271,8 milioane de dolari australieni (164 milioane de euro) taximetriştilor australieni, din cauza unor pierderi de venit.

Peste 8.000 de şoferi de taxi şi proprietari de maşini de închiriat au intentat un recurs colectiv împotriva platformei, deplângând pierderi importante de venituri de la intrarea acesteia pe paiaţa australiană, în 2012, au anunţat luni avocaţi ai taximetriştilor, după cinci ani de bătălie juridică, relatează AFP.

Acest proces colectiv a condus la cea de a cincea cea mai importantă despăgubire în Australia în acest tip de proceduri, subliniază directorul cabinetului de avocatură Maurice Blackburn Lawyers, care i-a reprezentat, Michael Donelly.

”Uber s-a bătut cu dinţii şi cu ghearele în fiecare etapă, zilnic, în cei cinci ani câtt a durat procesul, încercând de fiecare dată să le refuze membrilor grupului nostru orice formă de recurs sau de compensare a pierderilor acestora”, declară Donelly.

”După ani de refuz (…), Uber a cedat”, anunţă el, salutând modul în care ”mii de australieni obişnuiţi s-au unit pentru a înfrunta un gigant mondial”.

Potrivit avocaţilor, Uber a desfăşurat ”o întreagă serie de acţiuni şocante” la lansarea sa în ţară, folosind ”maşini fără licenţă, cu şoferi neacreditaţi”.

Principalul reclamant, Nick Andrianakis, a declarat presei locale să a fost nevoit săâ-şi închidă afacerea de taxi după 40 de ani de activitate, atunci când s-a lansat Uber.

”Mi-am pierdut pasiunea faţă de muncă (…) şi mi-am pierdut venitul care îi permitea familiei mele să mănânce”, a declarat el.

Platforma americană de rezevare de vehicule cu şofer, care afişează o cotare pe bursă de 157 de miliarde de dolari americani, nu a dorit să comenteze suma despăgubirilor.

”Atunci când Uber a pornit, în urmă cu zece ani, nu exista nicio reglementare cu privire la împărţirea călătoriei nicăieri în lume şi cu atât mai puţin în Australia”, anunţă grupul.

”Azi lucrurile stau altfel. Uber este de-acum reglementat în fiecare stat şi teritoriu din Australia, iar guvernele ne recunosc drept un element important al ofertei de transport în ţară”, adaugă Uber.