Coaliţia de guvernare PSD-PNL decide, luni, cine va fi candidatul la Primăria Capitalei. Surse liberale au precizat pentru Știrile Pro TV că medicul Cătălin Cîrstoiu ar fi principala opțiune.

Medicul Cătălin Cîrstoiu este manager al Spitalului Universitar.

Catalin Cîrstoiu a fost numit, în decembrie 2009, manager interimar al Spitalului Universitar de Urgență București.

Din mai 2006, Carstoiu este director medical al Spitalului Universitar de Urgență București.

Medicul ortoped Catalin Carstoiu este finul fostului președintel Traian Băsescu și cel care a fost de gardă în 7 mai 2006, când fostul șef de stat a mers la unitatea medicala acuzând dureri de spate și a fost diagnosticat cu hernie de disc. Apoi … Băsescu s-a operat la Viena.

Cătălin Cîrstoiu a fost decorat de fostul președinte Traian Băsescu în aprilie 2010, cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătății, ”pentru contribuția deosebită în cercetarea și practica medicală și în semn de apreciere a activității”.

La ultima şedinţă, liderii PSD şi PNL au decis că la primăriile de sector avea candidaţi susţinuţi de ambele formaţiuni, urmând să decidă candidaţii la sectoarele 1, 2 şi 5.