Putin a avertizat luni Occidentul că un conflict direct între Rusia şi NATO ar însemna că planeta se află la un pas de cel de-al Treilea Război Mondial.
„Este clar pentru toată lumea, că acest lucru va fi la un pas de un al treilea război mondial la scară largă”, a declarat Putin.
Macron a declarat luna trecută că nu exclude posibilitatea de a desfăşura trupe terestre în Ucraina.
Preşedintele rus Vladimir Putin a avertizat luni Occidentul că un conflict direct între Rusia şi NATO ar însemna că planeta se află la un pas de cel de-al Treilea Război Mondial, dar a declarat că aproape nimeni nu îşi doreşte un astfel de scenariu, informează agenţia Reuters.
Liderul de la Moscova, care a câştigat un nou mandat pentru următorii 6 ani după încheierea alegerilor de duminică, a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, că relaţiile dintre Rusia şi Occident ar presupune un pas mai aproape de cel de-al Treilea Război Mondial, potrivit sursei citate.
„Este clar pentru toată lumea, că acest lucru va fi la un pas de un al treilea război mondial la scară largă. Cred că aproape nimeni nu este interesat de acest lucru”, a declarat Putin reporterilor după anunţarea rezultatelor alegerilor.
La primirea unei întrebări din partea jurnaliştilor Reuters despre remarcile lui Macron şi despre riscurile şi posibilitatea unui conflict între Rusia şi NATO, Putin a glumit: „totul este posibil în lumea modernă”.
Putin a afirmat, în cadrul discursului, că personalul militar al NATO este deja prezent în Ucraina, spunând că Rusia a sesizat că pe câmpul de luptă se vorbeşte atât engleza, cât şi franceza. „Nu este nimic bun în asta, în primul rând pentru ei, pentru că mor acolo şi în număr mare”, a spus el.
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat luna trecută că nu exclude posibilitatea de a desfăşura trupe terestre în Ucraina, însă mai mulţi oficiali occidentali s-au distanţat de afirmaţia acestuia.
Citește și