Cu noul ei album „This Is Me… Now”, Jennifer Lopez se chinuie să îşi umple concertele şi a fost nevoită să anuleze mai multe date în Statele Unite, scrie BFMTV.
A fost o perioadă dificilă pentru Jennifer Lopez. Cântăreaţa, care şi-a făcut marea revenire muzicală în acest an cu albumul „This Is Me… Now, se luptă să îşi umple arenele pentru concerte şi a fost nevoită să anuleze mai multe date din cauza lipsei de vânzări de bilete, potrivit presei americane.
ULTIMELE ȘTIRI
Cum plănuiesc rușii să protesteze duminică față de realegerea lui Putin? Susținătorii lui Navalnîi vandalizează buletinele de vot: „Acest vot e un act politic, un flashmob pentru a arăta că suntem mulți anti-Putin”
Războiul dronelor. Agricultura şi infrastructura ucraineană au fost vizate de ruşi. Kievul a răspuns cu zeci de drone ce au atacat opt zone din Rusia
Anunţ major pentru prosumatori. Scapă de taxă
Bitcoin este în corecţie, dar şeful Binance spune că va depăşi 80.000 de dolari curând
Vezi mai multe articole din categoria life-entertaiment
J.Lo a anulat în total şapte date din noul său turneu nord-american, primul din ultimii cinci ani. Concertele programate între 20 şi 31 august în Cleveland, Nashville, Raleigh, Atlanta, Tampa, New Orleans şi Houston au fost anulate pe Ticketmaster.
Turneul cuprinde în continuare 30 de concerte, dar majoritatea biletelor nu au fost încă vândute. Aceste cifre dezamăgitoare confirmă eşecul noului ei album, care a ajuns pe locul 38 în clasamentul Billboard.
Vânzările au fost dezamăgitoare
Lansat la zece ani de la ultimul ei album, „This Is Me… Now” nu a avut succesul scontat, în ciuda unei campanii de marketing de anvergură şi a promisiunii unor cântece despre relaţia ei cu soţul Ben Affleck.
Intitulat „This Is Me… Now”, cu referire la albumul „This is Me… Then”, lansat în 2002, proiectul include şi musicalul de lung metraj This is Me…. Now: a Love Story” şi documentarul de culise „The Greatest Love Story Never Told”.
De la lansarea filmului „A.K.A.” , în 2014, J.Lo şi-a intensificat rolurile din filme şi a obţinut o nominalizare la Globul de Aur pentru „Queens”. De asemenea, ea a susţinut un concert la pauză la Super Bowl şi a obţinut o rezidenţă în Las Vegas.