Boeing le-a spus companiilor aeriene care operează avioanele 787 Dreamliners să verifice comutatoarele scaunelor de pe punte, după o pierdere bruscă de altitudine a unei aeronave care a dus la rănirea a peste 50 de persoane.
The Air Current, o publicaţie din industria aviaţiei, a relatat miercuri că mişcarea unui scaun din cabina de pilotaj este un punct cheie al anchetei referitoare la zborul cu probleme de luni.
Boeing a declarat vineri că a luat măsura de precauţie de a reaminti operatorilor un buletin de service din 2017 care detaliază instrucţiuni pentru inspectarea şi întreţinerea comutatoarelor scaunelor din cabina de pilotaj.
Recomandăm operatorilor să efectueze o inspecţie la următoarea oportunitate de întreţinere”, a spus Boeing.
Ca răspuns la incidentul zborului 800 al LATAM, Administraţia Federală pentru Aviaţie a SUA a convocat un comitet de experţi pentru a revizui un mesaj pe care Boeing l-a trimis companiilor aeriene despre necesitatea de a verifica comutatoarele, după incident.
FAA a spus că Boeing nu era obligată să obţină aprobarea agenţiei înainte de a trimite mesajul.
FAA a declarat că procesul va include revizuirea buletinului de service din 2017 legat de comutatoarele din locurile piloţilor şi că va oferi feedback Boeing.
”Agenţia va continua să monitorizeze situaţia îndeaproape”, a spus FAA.
Avionul, care se îndrepta luni de la Sydney la Auckland, a coborât brusc înainte de a se stabiliza, făcându-i pe cei aflaţi la bord să fie aruncaţi prin cabină.
LATAM are sediul în Chile, iar zborul, care a avut la bord 263 de pasageri şi nouă membri ai echipajului, urma să continue cursa spre Santiago, după oprirea în Auckland.
Comisia de Investigare a Accidentelor de Transport din Noua Zeelandă a declarat marţi că confiscă înregistratorul de voce din cabina de pilotaj şi înregistratorul de date de zbor al zborului, care ar furniza informaţii despre conversaţiile dintre piloţi şi mişcarea avionului.