Unele femei se simt discriminate atunci când se întorc la muncă din concediul de creștere a copilului. Sunt situații în care li se reproșează că nu se mai concentrează ca înainte sau că alocă prea mult timp discuțiilor și grijilor de acasă.
Multe ajung astfel să simtă o presiune și își dau demisia. Sute de plângeri ajung în instanță ori la Consiliul pentru Combaterea Discriminării.
O tânără de 33 de ani, din Constanța, a fost consilier bancar până să intre în concediul de maternitate. La scurt timp după ce a revenit la serviciu a fost nevoită să își dea demisia. Spune că i s-a atras atenția că nu mai este performantă din cauza faptului că a devenit mamă și că nu s-ar mai putea concentra 100% pentru muncă.
Femeie: „Aveam permanent parte de reproșuri din partea colegilor, a superiorilor. Am fost presată să-mi dau demisia. Mi s-a pus hârtia în față, prin a solicita eu demisia. Mi-au zis: contează copilul tău pentru tine? Atunci semnează aici, nu face greșeala de a-l lăsa pe locul doi. Și atunci am cedat”.
Din păcate, în situații similare s-au găsit multe femei. Sute de plângeri ajung în atenție celor de la Consiliul Național de Combaterea a Discriminării.
Cătălin Raiu, membru în Colegiul Director CNCD: „Mamele reîntoarse după concediul de creștere a copilului s-au trezit fie cu salarii reduse, nu li s-au păstrat drepturile salariale, fie li s-au schimbat atribuțiile din fișa postului atât de mult încât le-au pus în dificultate”.
Sunt și femei care își caută dreptatea în instanță.
Radu Jugănaru, avocat: „O angajată a unei instituții publice este, mai pe scurt, forțată să plece, având o relație tensionată cu angajatorul ei. Se încearcă îndepărtarea acesteia, inclusiv printr-o reorganizare internă”.
Mamele pot găsi sprijin și la asociațiile care le apără drepturile.
Ana Măiță, președintele Asociației „Mame pentru Mame”: „Sunt femei cu nivel înalt de educație care au surpriza extrem de neplăcută să constate că nu mai sunt dorite și că li se fac tot felul de șicane dacă nu chiar discriminare pe față”.
Elena Stambuli, psiholog: „Le poate face să-și piardă încrederea în propria persoană, să nu mai fie sigure pe capacitățile și abilitățile pe care le au și mai mult decât atât, le poate îndrepta către o depresie”.
Potrivit legii, amenzile pentru angajatorii implicați în astfel de situații pot ajunge până la 30.000 de lei.