Liderii Alianţei Dreapta Unită, au notificat luni Avocatul Poporului, solicitându-i să atace acest act normativ la Curtea Constituțională.
USR, PMP şi Forţa Dreptei au depus, joi, la instanţa de contencios administrativ, acţiunea împotriva OUG de comasare a alegerilor europarlamentare şi locale.
Decizia Alianţei vine ca urmare a lipsei unei reacţii din partea Avocatului Poporului, căruia i s-a solicitat să atace la CCR ordonanţa.
Partidele componente ale alianţei Dreapta Unită (USR, PMP şi Forţa Dreptei) au depus, joi, la instanţa de contencios administrativ, acţiunea împotriva OUG de comasare a alegerilor europarlamentare şi locale, invocând încălcarea Constituţiei în mai multe puncte. Decizia Alianţei vine ca urmare a lipsei unei reacţii din partea Avocatului Poporului, căruia i s-a solicitat să atace la CCR ordonanţa.
”Acest demers este necesar ca urmare a lipsei de reacţie a Avocatului Poporului. Luni, 11 martie, Dreapta Unită a depus la Avocatul Poporului o sesizare de 32 de pagini, care conţinea toate argumentele juridice pentru care OUG poate fi contestată la CCR”, transmite Alianța într-un comunicat.
”Potrivit legii, fiind vorba despre o Ordonanţă de Urgenţă, doar Avocatul Poporului o poate contesta la CCR. Din moment ce până în acest moment de la Avocatul Poporului nu a venit niciun răspuns, nicio reacţie, Dreapta Unită a recurs la următoarea cale de atac”, spune Dreapta Unită.
Cătălin Drulă, Ludovic Orban şi Eugen Tomac, liderii Alianţei Dreapta Unită, au notificat luni Avocatul Poporului cu privire la ordonanţa de urgenţă care vizează comasarea alegerilor europarlamentare şi locale, solicitându-i să atace acest act normativ la Curtea Constituțională.
Conform opoziției, prin această ordonanță, „Guvernul Ciolacu încalcă numeroase principii democratice și constituționale doar pentru ca PSD și PNL să-și asigure supraviețuirea la putere și accesul la resursele financiare publice”.
Citește și