Rusia se consideră ”alarmată” și ”insultată” de Armenia, care a anunțat recent că ar vrea să se alăture Uniunii Europene, o mutare apreciată drept ”înjositoare” de Kremlin. Moscova s-a dezlănțuit practic miercuri împotriva Erevanului.
Rusia atacă în termeni extrem de duri Armenia, fosta sa aliată tradițională, prin vocea Mariei Zaharova, purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe. Oficiala Kremlinului ”a criticat ca inadmisibilă atitudinea înjositoare față de munca unui număr colosal de oameni din CSTO, ale cărei rezultate au fost evidente pentru toată lumea pentru o perioadă lungă de timp”, transmite miercuri TASS.
Vorbim despre intenția declarată oficial a Armeniei de a se retrage din Organizația Tratatului de Securitate Colectivă (CSTO), o alianță militară condusă de Rusia, din care mai fac parte fostele state sovietice Armenia, Belarus, Kazahstan, Kîrghistan și Tadjikistan. În schimb, Erevanul vrea să se îndrepte spre Occident și și-a exprimat dorința de a adera la Uniunea Europeană.
Revenind la reacția Rusiei, aceasta s-a declarat ”alarmată de retorica de ultimatum și insultătoare a conducerii armene la adresa CSTO”, cu referire la ”declarațiile premierului armean Nikol Pașinian cu privire la posibilitatea retragerii Armeniei din CSTO”.
„Nu am pus niciodată la îndoială, nu punem la îndoială și nu vom pune niciodată la îndoială dreptul suveran al oricărui stat de a-și determina politica externă, inclusiv gradul de participare la activitatea anumitor organizații internaționale și regionale în conformitate cu interesele naționale și obligațiile asumate. Acest lucru se aplică pe deplin și OTSC. În același timp, nu putem decât să fim alarmați de retorica contraproductivă, de ultimatum și uneori insultătoare, care predomină astăzi în declarațiile conducerii armene cu privire la activitățile OTSC și care este literalmente dictată societății armene”, a spus Zaharova, cunoscută pentru ieșirile sale ”diplomatice”.
”Sincer vorbind, ne nedumerește faptul că o anumită parte a elitelor armene încearcă sistematic să discute problemele de eficiență ale CSTO în afara organizației, în timp ce toate mecanismele, procedurile și modalitățile pentru aceasta sunt în vigoare. Există canale de interacțiune stabilite”, a subliniat Zaharova.
„Dar Erevan preferă să evite literalmente un dialog de fond al experților pe platforma CSTO. În același timp, organizația însăși este deschisă și pregătită pentru o astfel de muncă. Apropo, este capabilă să o desfășoare într-un mod respectuos și foarte mod eficient”.
Mai departe, Rusia se oferă pur și simplu să trimită trupe în Armenia pentru a le rezolva problemele. Și nu uită să înfiereze lumea civilizată care vrea, evident, răul Rusiei, dar și al Azebaidjanului și al Iranului, pentru a transfera și altora problemele ei cu Armenia.
Astfel, ”în contextul revendicărilor Erevanului adresate CSTO, Zakharova a reamintit că multe dintre riscurile cu care se confruntă Armenia astăzi ar fi putut fi atenuate dacă cei conducerea țării ar fi fost de acord să găzduiască o misiune de monitorizare a CSTO”, mai scrie agenția rusă de presă.
„În loc să pună în aplicare măsuri de asistență prin intermediul organizației, conducerea armeană a preferat alte metode. Apoi au început să-și insulte și să-și umilească partenerii într-un mod care nu este tipic pentru societatea armeană. Apoi au decis să invite o misiune a Uniunii Europene, care nu înseamnă atât de mult apărarea granițelor Armeniei, cât colectarea de informații împotriva țărilor vecine sub acoperirea monitorizării. Scopul lor nu este doar Rusia, ci și Azerbaidjanul și Iranul”, a spus Zaharova.
”Moscova este conștientă de gradul de presiune asupra partenerilor armeni pe care țările occidentale îl exercită în efortul de a zgudui regiunea și de a o folosi ca bastion împotriva Rusiei. Cu toate acestea, cursul actual al Erevanului – dacă va fi continuat – poate provoca, în cele din urmă, daune ireparabile relațiilor noastre aliate, poate crea riscuri grave pentru suveranitatea republicii, poate ruina fără speranță mecanismele eficiente existente de asigurare a securității țării și poate afecta perspectivele pentru stabilitatea sa socială și dezvoltarea economică”, sună amenințarea fățișă a Rusiei.
„Așa cum am subliniat în mod repetat, suntem pregătiți pentru un dialog normal de respect reciproc cu Erevan, care să dezvolte încrederea și cu privire la o gamă largă de probleme care au ajuns la un punct culminant, inclusiv cooperarea în cadrul CSTO”, a conchis vocea Kremlinului.
De la venirea la putere în urma unei revoluţii, în 2018, premierul armean Nikol Paşinian a aprofundat legăturile Armeniei cu Europa şi Statele Unite, atrăgând în mod repetat mânia aliatului tradiţional Rusia.
Erevanul a declarat în repetate rânduri că alianţa sa cu Moscova nu se extinde şi la războiul din Ucraina, în timp ce Paşinian a acuzat Rusia că încearcă să-i submineze guvernul.
Armenia acuză, de asemenea, Rusia că nu a reuşit să o apere împotriva rivalului de lungă durată, Azerbaidjanul, care s-a apropiat de Moscova în ultimii ani şi cu care Erevanul are un conflict legat de enclava Nagorno-Karabah.