Grupul rus OMSK Carbon a decis să închidă subsidiara din România, înființată la Galați în 2012, prin intermediul căreia își distribuia producția în principal în țările din Balcani, potrivit Profit.ro.

Compania a închis depozitul din Galați în februarie 2023, când Uniunea Europeană a interzis importurilor de negru de fum din Rusia.

Negrul de fum este utilizat pe scara largă în industrie, în special în producția de anvelope. Mai este utilizat, de asemenea, și în industria lacurilor, vopselelor, maselor plastice și cablurilor.

Grupul rus OMSK Carbon a fost înființat în anul 1944 și deține fabrici de negru de fum în Rusia și în Belarus.

Subsidiara din România este controlată de ruși prin intermediul unui vehicul juridic înregistrat în Emiratele Arabe Unite.

Acum, începând cu 1 februarie 2024, societatea nu mai desfășoară niciuna dintre activitățile prevăzute de actul constitutiv, astfel că urmează dizolvarea și lichidarea firmei.