Volodimir Zeleneski afirmă că sarcina comună a lumii este acum de a zădărnici această fantezie bolnavă a lui Putin, care ar avea timp să continue războiul, arătând că poate că el va intensifica mobilizarea după imitaţia de „alegeri” acum în martie.
”Astăzi, cea mai mare parte a zilei a fost dedicată problemelor militare şi de război. Mai întâi, şedinţa Statului Major. Rapoarte detaliate pe fiecare direcţie a liniei noastre de front: de la Kupyansk până în regiunea Kherson.
Comandantul-şef, şeful Statului Major General, comandanţii direcţiilor, Ministerul Apărării”, transmite preşedintele Ucrainei. Volodimir Zelenski afirmă că tot luni comandantul-şef Syrskyi şi ministrul apărării Umerov au făcut un raport separat.
„Ei au vorbit despre situaţia actuală de pe front şi despre planificarea acţiunilor noastre. Astăzi am discutat, de asemenea, despre pregătirile pentru următoarea reuniune de la Ramstein şi despre punctele-cheie ale comunicării noastre cu partenerii în ceea ce priveşte armele şi muniţiile, potrivit News.ro.
Şeful Serviciului de informaţii pentru apărare al Ucrainei, Budanov, a prezentat, de asemenea, un raport separat”, precizează Zelenski. Liderul ucrainean afirmă că au fost ridicate mai multe chestiuni.
„În primul rând, planurile militare ale Rusiei. Nu numai împotriva ţării noastre, ci şi împotriva altor naţiuni. Sarcina comună a lumii este acum de a zădărnici această fantezie bolnavă a lui Putin, care ar avea timp să continue războiul. Poate că el va intensifica mobilizarea după imitaţia de „alegeri” acum în martie. Mobilizarea ruşilor. Trebuie însă să limităm şi mai mult mobilizarea resurselor şi a finanţelor, strângând şi mai tare rămăşiţele legăturilor Rusiei cu lumea”, spune Zelenski.
„Aceasta este perioada de maximă concentrare, de maximă iniţiativă pentru a ne asigura că Ucraina este cea care determină un sfârşit just al acestui război. Noi putem rezista. Trebuie să învingem”, mai afirmă preşedintele Ucrainei.