Gala Oscar bate la uşă. La noapte, aflăm câştigătorii.

A 96-a ediţie reuneşte nominalizaţi care au rupt box office-ul, atât veterani de la Hollywood, cât şi debutanţi. Emoţiile sunt mari, iar întrebarea care stă pe buzele tuturor este, bineînţeles: Cine pleacă acasă cu trofeele?

„Oppenheimer” are un casting formidabil aşa că eu sper să plece cu cele mai multe statuete acasă”, a declarat Irina Margareta Nistor, critic de film, pentru Aleph News.

ULTIMELE ȘTIRI

Relațiile dintre Germania și Franța sunt tensionate. Războiul din Ucraina reprezintă principalul factor

„Oppenheimer” este favorit la câştigarea premiului Oscar pentru cel mai bun film

Opt copii şi un adult au murit în Zanzibar după ce au mâncat carne de ţestoasă

Angajaţii de la Mercedes cer amânarea deciziei de a opri producţia maşinilor pe benzină şi cele diesel

Vezi mai multe articole din categoria cultura-media

„Şi cred că Gladstone o să plece totuşi acasă cu o statuetă, dar s-ar putea să mă înşel. De fapt, statuetele astea sunt în funcţie de cum îi bănuim noi pe cei care jurizează, practic”, a adăugat ea.

„Vedem ce se întâmplă, la noapte stăm treji. Mă bucur că se transmite şi în România. Sper să fie o noapte în care să ne bucurăm că anul acesta au fost 10 filme, unul mai bun ca altul”, a transmis Irina Margareta Nistor.

„Dacă cel mai bun film nu va fi „Oppenheimer”, va fi una dintre cele mai mari surprize, dacă nu chiar cea mai mare surpriză, din istoria premiilor Oscar”, a declarat Scott Feinberg, editor executiv pentru premii la The Hollywood Reporter, conform Reuters.

„Oppenheimer” şi „Barbie”, un alt film nominalizat la categoria cel mai bun film, au adus deja împreună 2,4 miliarde de dolari într-o bătălie de box office de vară supranumită „Barbenheimer”.