Fostul prefect de Gorj Dan Ilie Morega, care are dreptul de a conduce retras, după ce medicii au constatat că nu mai îndeplineşte condiţiile pentru a şofa pe drumurile publice, a fost fotografiat din nou alături de maşina sa, în Bucureşti.
Fostul prefect a fost prins de 4 ori conducând, în ultima lună, fără să aibă acest drept și s-a ales cu tot atâtea dosare penale. Dacă se confirmă și această faptă, numărul va ajunge la 5.
Brigada Rutieră din cadrul Poliţiei Capitalei anunţă că, după ce imaginile au apărut în spaţiul public, poliţiştii au deschis un dosar de cercetare in rem.
În imaginile publicate duminică după amiază pe Facebook de Sunclick se vede fostul prefect de Goj, alături de maşina sa şi stând de vorbă cu doi jandarmi
Conform Sunclick, imaginile cu Morega au fost surprinse la sediul Ambasadei Rusiei, unde fostul prefect a şofat
„În urma imaginilor apărute în spaţiul public, poliţiştii Brigăzii Rutiere s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul pe drumurile publice de către o persoană al cărei permis de conducere a fost retras. În cauză se efectuează cercetări „in rem” sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. şi ped. de art. 335 alin.2 Cod Penal pentru stabilirea situaţiei de fapt şi luarea măsurilor legale care se impun”, transmite Poliţia Rutieră.
Conform articilului invocat, ”conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv ori al cărei permis i-a fost retras sau anulat ori căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată sau care nu are dreptul de a conduce autovehicule în România se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă”.
În ultima perioadă, Dan Ilie Morega, care are permisul retras din motive medicale, a fost depistat de patru ori la volan deşi nu mai are permis de conducere, de trei ori în judeţul Gorj şi o dată în judeţul Mehedinţi.
La sfârşitul lunii februarie, el a fost internat în secţia de Psihiatrie pentru realizarea unei expertize care să stabilească dacă mai poate conduce vehicule, acesta având interdicţie de a mai conduce timp de 6 luni, timp în care va urma un tratament.
”Nu le iau, dar după o lună vă asigur că o să conduc”, afirma Morega după externare, referindu-se la medicamente.
În plus, doctorii i-au recomandat – în fişa de externare – să fie permanent însoţit de o persoană, să continue tratamentul şi periodic sa fie evaluat psihiatric.