În toate școlile din Sectorul 1 al Capitalei ar urma să fie montate sisteme de alarmă ce vor putea fi accesate de copiii care se simt în pericol.
Sistemul presupune montarea unor așa-zise „butoane de panică”, în zonele în care este interzisă amplasarea camerelor de supraveghere, cum ar fi, de pildă, toaletele.
Proiectul a fost adoptat în ședința Consiliului Local al Primăriei Sectorului 1, și vine în urma incidentului de la școala Nicolae Titulescu, unde un elev de 10 ani ar fi fost abuzat sexual, de două ori. Ca să fie implementat, sistemul are nevoie de avizul Prefecturii.