Doi profesori de sport, bărbat și femeie, din Păulești, Prahova, s-au bătut în școală până la intervenția Poliției.
Doamna a fost cea care a sunat la 112, să reclame că este lovită, dar s-a dovedit că nici ea nu se lăsase mai prejos. Cei doi au fost amendați pentru tulburarea liniștii publice, iar poliţia continuă cercetările.
Șeful catedrei de educație fizică are o vechime de 20 de ani în unitatea de învățământ. A reclamat-o pe noua lui colegă la conducerea școlii, pe motiv că a întârziat la prima oră. Femeia, la rândul ei, i-a reproșat că a pârât-o. Până la palme și îmbrânceli n-a mai fost decât un pas.
Ovidiu Rădulescu, directorul școlii Toma Socolescu Păulești: „Incidentul a fost în vestiarul sălii de sport, la finalul acelei ore, într-un spațiu care nu este supravegheat video, ambele persoane spun că cealaltă persoană a început acest conflict .”
Chemați la fața locului, polițiștii au deschis un dosar penal pentru loviri și alte violențe.
Laura Antimiu, purtătorul de cuvânt al IJP Prahova: „Din verificări a reieșit faptul că între cei doi ar fi izbucnit un conflict spontan, bărbatul agresând-o pe femeie, iar ulterior aceasta lovindu-l și ea. În urma altercației femeia a fost transportată la o unitate medicală de specialitate.”
Marilena Iordache: „Deocamdată, ambii profesori s-au ales cu o amendă de 1.000 de lei, dar incidentul va fi anchetat și de către școală. Aici, sancțiunile pot merge de la mustrare, până la desfacerea contractului de muncă.”
Vestea scandalului s-a răspândit rapid printre localnici:
„Exemplul profesorului nu e demn de urmat”.
(…)
„Am rămas chiar surprins, un bărbat să agreseze o femeie care … chiar și aproape de ziua femeii e ceva un gest urât de neapreciat”, spun oamenii.
Profesoara implicată în scandal a refuzat să comenteze situația, iar profesorul nu a fost de găsit pentru a relata propria versiune a întâmplării.