Ca să-și dezvolte creativitatea și să facă mișcare, părinții își îndrumă copiii – de mici – spre diverse activități artistice. Cu dăruire și antrenament intens, unii chiar ajung să ne reprezinte țara la competiții, peste hotare.
Este și cazul unor adolescente din Cluj, care au defilat recent la Săptămâna Modei de la New York și al majoretelor noastre – care au urcat pe podium, la Campionatul Mondial de profil.
Andreea are 14 ani și – de 7 – este majoretă. De două ori pe săptămână merge la sala de antrenament din Cluj-Napoca. Deja multiplă campioană europeană, la ultimele competiții mondiale a obținut locul 2 la senioare și 4 la junioare.
Andreea Moldovan, majoretă: ”Dansul e ceea ce îmi place și simt nevoia să fac parte dintr-o echipă adevărată. Când sunt cu fetele simt că avem o energie împreună și așa putem câștiga”.
Diana Negrea, instructor: ”Avem peste 40 de fete, la categorii diferite de vârste, de la 3 ani până la 19 ani”.
Maria a intrat în schimb în lumea modellingului. Are 13 ani și de un an cochetează cu acest domeniu. Recent, s-a întors de la Săptămâna Modei din New York, unde a defilat în ținute ale unor designeri din Statele Unite și Georgia. Ea a fost chiar selectată să deschidă unul dintre evenimente.
Maria Rațiu, model: ”Am avut emoții înainte să intru, dar după ce am intrat mi-au trecut toate emoțiile. Am primit și feedbackuri pozitive din partea designerului, nu m-am așteptat, mi-a zis că am fost foarte bună, de asta m-a și pus prima”.
La New York a ajuns și Julia.
Julia, model: ”A fost un vis foarte frumos, care mi s-a îndeplinit”.
La fel ca ea, multe adolescente visează la o carieră în industria modei.
Diana Mocan, model: ”În planurile mele de viitor e să ajung cunoscută în modelling, să fie cunoscut numele meu în modelling”.
Până la faimă este nevoie însă de foarte multă muncă alături de profesioniști.
Corina Câmpian, manager agenție modelling: „Eu am fost foarte mândră, pentru că fetele au fost mai mult decât perfecte, și-au arătat abilitățile. Mândră, toată lumea le-a aplaudat la scenă deschisă”.
Dragoș Rațiu, părinte: ”Ne simțim mândri ca români că am participat la un asemenea eveniment de talie internațională. Este pe primul loc școala și după care urmează pasiunile, hobbyurile”.
În Statele Unite, fetele au fost însoțite și de părinți și împreună au avut ocazia să viziteze și mai multe obiective turistice.