Regele Charles al Marii Britanii și-a reluat activitățile, după cum a anunțat Palatul Buckingham care a publicat și o serie de fotografii cu monarhul.
Luna trecută, Regele Charles, în vârstă de 75 de ani, a fost diagnosticat cu cancer, suveranul luând o pauză de la atribuțiile sale.
Regele și-a reluat activitățile miercuri, când s-a întâlnit cu ambasadorul Algeriei în Marea Britanie, Nourredine Yazid. De asemenea, a mai avut o întrevedere și cu ambasadorul Mauritaniei, Samba Mamadou.
Suveranul a avut și o convorbire online cu Justin Trudeau, premierul Canadei.