Asociaţia Moaşelor Independente a refăcut, în cadrul unei cercetări, traseul pe care îl are de parcurs orice pacientă care are nevoie de serviciul de avort.

Potrivit cercetării, în România, din 176 de spitale publice care figurează cu secţii de obstetrică-ginecologie, doar şapte furnizează ori avort medicamentos, ori chirurgical în acord cu recomandările din ghidurile medicale, prospectele farmaceutice şi legislaţia naţională iar, din 783 de unităţi medicale private (clinici şi spitale), doar 3 unităţi oferă ambele tipuri de servicii de întrerupere a sarcinii conform ghidurilor, prospectului şi legislaţiei naţionale.

ULTIMELE ȘTIRI

Madonna rupe tăcerea. Cântăreața a dezvăluit primul cuvânt pe care l-a rostit, după ce a stat patru zile în comă

Marcel Ciolacu are, joi, o întrevedere cu omologul austriac, Karl Nehammer

Simulare bac 2024. Şase elevi eliminaţi la proba la alegere a profilului şi specializării

Peste 80% dintre spitalele publice nu oferă servicii de avort sau nu pot fi contactate

Vezi mai multe articole din categoria sanatate

Niciun spitale nu oferă ambele tipuri de avort.

În România, limita maximă legală pentru avort chirurgical este de 14 săptămâni, iar pentru avort medicamentos recomandările prevăd limita de 9 săptămâni.

Situaţia din unităţile medicale publice:

– 111 din 176 de unităţi publice (63,06%) au răspuns că nu oferă acest serviciul medical de avort

7 unităţi (4%) au declarat că furnizează ori avort medicamentos până la 9 săptămâni, ori avort chirurgical până la 14 săptămâni, conform ghidurilor, prospectelor şi legislaţiei

– 26 de unităţi (14,77%) furnizează servicii de întrerupere a sarcinii până la limite mai mici decât cele prevăzute în recomandările din ghidurile medicale, prospecte farmaceutice şi legislaţia naţională

– 32 de unităţi (18,18%) nu au răspuns la telefon.

Situaţia la nivel naţional (sistem public şi privat):

– 552 din 959 de unităţi medicale publice şi private (57,55%) au răspuns că nu fac întreruperi de sarcină

– 66 de unităţi (6,88%) furnizează ori avort medicamentos până la 9 săptămâni, ori avort chirurgical până la 14 săptămâni, ori ambele tipuri

– 142 de unităţi medicale (14,8%) furnizează serviciul medical de avort la cerere, dar până la vârste mici de sarcină (5 – 7 săptămâni pentru avort medicamentos sau 7 – 10 săptămâni pentru avort chirurgical), cu nerespectarea prevederilor prospectelor, ghidurilor, nu oferă informaţii la telefon despre termenul până la care furnizează avort medicamentos sau avort chirurgical sau au răspuns agresiv la telefon

– 52 de unităţi medicale (5,42%) furnizează acces la avort medicamentos până la 8 săptămâni de sarcină sau chirurgical până la 13 săptămâni de sarcină

– 147 de unităţi medicale (15,32%) nu au răspuns la telefon sau telefonul nu a fost funcţional.

Cercetarea AMI mai arată că, în majoritatea cazurilor, pacientele nu sunt redirecţionate: 90% dintre spitale şi clinici au declarat că nu trimit în altă parte femeile care solicită întreruperea sarcinii la cerere, deşi această obligaţie este prevăzută expres în Codul Deontologic al medicilor.

Dintre cei care au declarat că trimit pacientele către alte unităţi medicale, peste jumătate au oferit informaţii despre căi de referire către clinici şi spitale unde acest serviciu nu este, de fapt, disponibil.

Cercetarea cuprinde şi o serie de bariere cu care se confruntă pacientele, printre care cea legată de costuri. Preţul unui avort medicamentos poate ajunge până la 1.800 de lei, iar cel al unui avort chirurgical până la 4.800 de lei, avortul la cerere şi avortul terapeutic fiind servicii medicale furnizate cu plată, atât în sistemul public, cât şi în cel privat. Singurele proceduri acoperite de sistemul naţional de asigurări medicale sunt avorturile în desfăşurare şi îngrijirile pentru iminenţa de avort. În raport se arată că, inclusiv în cazul în care o victimă a agresiunii sexuale are nevoie de servicii medicale de întrerupere a sarcinii, acestea vor fi furnizate contra cost.