Vizita în Statele Unite a lui Benjamin (Benny) Gantz (fost şef de Stat Major, actualmente proeminent reprezentant al Opoziţiei politice, membru al Cabinetului de Război) l-a înfuriat rău pe Benjamin Netanyahu. A declarat că Israelul nu are doi premieri, ba chiar a atras atenţia oficialilor americani că adevăratul Benjamin este el însuşi.
Lăsând la o parte glumele corozive, premierul Netanyahu înţelege bine că aliatul său cel mai loial, Administraţia Biden – tot mai preocupată că în Gaza numărul morţilor se apropie de 31.000, cele mai multe victime civile din toate conflictele secolului XXI – caută să-şi facă drum spre nucleul de decizie israelian alegând un interlocutor rezonabil.
În Gaza, foametea devine o armă, dezastrul umanitar se desenează sumbru, la Cairo negocierile de încetare temporară a focului sunt în impas.
Benny Gantz (foto, impreună cu Secretarul de Stat Antony Blinken) este un personaj echilibrat, dar îi lipseşte complet tupeul de politican. În consecinţă, Bibi Netanyahu îl domină de la distanţă. A existat o vreme când Bibi îi dădea lui Benny lecţii de… tactică militară.
Acum, conform surselor, prim-ministrul şi-a anunţat ambasada de la Washington că vizita lui Gantz e neautorizată.
Nu va rezolva mai nimic deplasarea lui Benny Gantz în America. E cel mult un semnal pentru Netanyahu. Însă demult Bibi nu mai ţine seama de semnale din exterior, ci de propriile pulsaţii. Văzând manifestaţiile din stradă care îi cer demisia, are o singură soluţie pentru propria supravieţuire politică: să nu oprească războiul.
Militaristul Benjamin Netanyahu de astăzi pare falsul Benjamin din anii trecuţi, când explica tuturor că, dacă Hamas va fi distrus, altceva mai rău îi va lua locul.
Problema însă rămâne. I-a formulat-o Margaret Brennan, pe 25 februarie, la Face the Nation de la CBS: „Nu vă îngrijorează faptul că Israelul creează mai mulţi terorişti decât ucide”?
ULTIMELE ȘTIRI
Trucurile virale pentru curățenia de primăvară pe care toată lumea trebuie să le evite. Ce sfaturi oferă experții
Războiul Israel-Hamas. Gruparea Hamas spune că va negocia prin mediatori până la încheierea unui acord
Războiul din Ucraina, ziua 742. 38 de drone ale ruşilor au fost doborâte de armata ucraineană / Casa Albă afirmă că Zelenski nu a cerut niciodată trupe străine
Casa Albă: Zelenski nu a cerut trupe americane în Ucraina
Vezi mai multe articole din categoria editorialistii