„Ancheta arată că Moscova a abordat şi, de asemenea, a plătit membri ai Parlamentului European pentru a promova agenda rusă”, a declarat Alexander De Croo.

Rusia intenţionează să umple Parlamentul European cu eurodeputaţi pro-Krmelin în viitoarele alegeri, a spus el, conform Financial Times.

„Obiectivul este de a ajuta la alegerea mai multor candidaţi pro-ruşi în Parlamentul European şi de a consolida o anumită naraţiune pro-rusă, în această instituţie. Scopul este foarte clar. Un sprijin european slăbit pentru Ucraina serveşte Rusiei pe câmpul de luptă”.

ULTIMELE ȘTIRI

Alexei Navalnîi și-a scris memoriile, în secret, în timp ce se afla la închisoare. Când va fi publicată cartea, intitulată „Patriot”

Premierul Belgiei afirmă că Rusia a plătit europarlamentari pro-Kremlin pentru a influenţa alegerile din UE

Proces împotriva guvernului german după ce a autorizat exportul a 3.000 de arme către Israel

Uniunea Europeană iese din iarnă cu niveluri record de stocare a gazelor

Vezi mai multe articole din categoria externe

El a adăugat că serviciile de informaţii belgiene au colaborat cu guvernul ceh, care luna trecută a impus sancţiuni unui oligarh apropiat de preşedintele rus Vladimir Putin pentru că a condus o operaţiune de influenţă rusă prin intermediul unei publicaţii cu sediul la Praga, Voice of Europe. Site-ul, care între timp a fost închis, a negat acuzaţiile.

„Serviciile de informaţii belgiene au confirmat existenţa unor reţele de interferenţă pro-ruse cu activităţi în mai multe ţări europene şi, de asemenea, aici, în Belgia”, a declarat De Croo.

În martie, guvernul ceh a impus o interdicţie de călătorie şi o îngheţare a activelor oligarhului ucrainean Viktor Medvedciuk, care este naşul uneia dintre fiicele lui Putin. Praga a declarat că face presiuni pentru ca UE în ansamblu să impună sancţiuni împotriva lui Medvedciuk.