Celebrul Akebono, născut american, primul luptător de sumo străin care a obţinut titlul de mare luptător în acest sport tradiţional japonez, „yokozuna”, a decedat luna aceasta din cauza unei insuficienţe cardiace, la vârsta de 54 de ani.
Akebono, născut în Hawaii şi al cărui nume real era Chad George Ha’aheo Rowan, a câştigat 11 titluri de campion, fiind al zecelea pe o listă cu cele mai multe din istoria sumă. El avea un fizic impunător, cu 2,03 metri şi 233 kg.
Akebono a jucat baschet la nivel de colegiu, după care a fost recrutat şeful unui club de sumo, care era şi el tot hawaiian de origine.
A debutat în sumo în 1988 şi a devenit yokozuna în ianuarie 1993, fiind al 64-lea yokozuna din era modernă a acestui sport. Ulterior, Akebono a devenit cetăţean japonez şi a luat numele de Taro Akebono.
Akebono a călcat pe urmele unui monstru al acestui sport, Konishiki, şi el originar din Hawaii, alături de yokozuna Musashimaru, originar din Samoa Americană. De asemenea, el a făcut o demonstraţie de sumo în timpul ceremoniei de deschidere a Jocurilor Olimpice de iarnă de la Nagano, din 1998.
Akebono a apărut în mod regulat la emisiuni la televiziunea japoneză, iar după ce s-a retras din sumo, în 2001, a luptat în diferite concursuri de arte marţiale mixte (MMA) şi wrestling.
În 2017 a fost internat pentru a boală cardiacă în urma căreia a rămas cu sechele motrice, suferind şi pierderi de memorie. Akebono lasă în urma sa o soţie şi trei copii, o fată şi doi băieţi.