Imagini șocante au fost surprinse pe un pod din Africa de Sud. O remorcă a fost răsturnată de vânt într-o prăpastie, iar – din fericire – șoferul a scăpat cu viață.
Scenele de necrezut au fost surprinse de camera de bord a unei mașini aflate în trafic. În imagini se vede cum vânturile puternice au aruncat remorca de pe viaductul de la intrarea în tunelul Huguenot, lângă Paarl, provincia Western Cape, scrie Daily Mail.
Imaginile dramatice au fost publicate pe rețelele sociale. Rafalele de vânt cu viteze de peste 90 km/h au dus la incidentul pe viaductul de la intrarea în tunel. Cel puțin 3 camioane s-au răsturnat din cauza vântului, iar tunelul a fost închis traficului până la degajarea carosabilului.
Mai multe regiuni din Western Cape au fost devastate de furtună în weekend. Copacii au fost smulși din pământ, iar acoperișurile au zburat de pe clădiri.