Loredana Atănăsoaie, tânăra care şi-a ucis prietena, cadavrul acesteia fiind găsit sub o bancă într-un parc din Mangalia, a fost condamnată, miercuri, la 15 ani şi 3 luni de închisoare şi plata unor daune morale de 75.000 de euro.
Potrivit portalului instanţelor de judecată, Tribunalul Constanţa s-a pronunţat pe fond în acest dosar, la al doilea termen.
Instanţa a condamnat-o pe inculpată la 12 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor, la 1 an şi 6 luni de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, stabilind şi pedepse de câte 3 ani pentru săvârşirea infracţiunii de efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos, respectiv pentru operaţiuni ilegale cu instrumente de plată fără numerar, dar şi de 9 luni pentru acces ilegal la un sistem informatic.
Magistraţii au dispus contopirea pedepselor şi au aplicat inculpatei sentinţa cea mai grea – a închisorii de 12 ani şi 6 luni la care se adaugă o treime din totalul celorlalte, urmând ca acesteia să-i fie aplicată în final pedeapsa rezultantă a închisorii de 15 ani şi 3 luni.
De asemenea, Loredana-Ionela Atănăsoaie este obligată la plata sumei de 75.000 de euro (în echivalentul în lei la cursul oficial al BNR la data plăţii) cu titlul de daune morale.
„În principal, din câte observăm, instanţa s-a orientat către minim de pedeapsă şi nu către un maxim de pedeapsă, iar în funcţie de dorinţele familiei urmează să depunem apel sau din contră să rămânem la soluţia aceasta”, a transmis avocatul Adrian Cuculis.
Decizia Tribunalului Constanţa nu este definitivă.
O fată de 18 ani din Vaslui a fost găsită moartă, la data de 6 august 2023, sub o bancă dintr-un parc din municipiul Mangalia. Cadavrul prezenta urme de violenţă.
Surse din anchetă au arătat, la acel moment, că presupusa autoare a faptei şi victima erau prietene, iar între ele ar fi apărut un conflict spontan, după ce victima şi-ar fi înşelat iubitul şi apoi i-ar fi cerut prietenei sale să nu îi spună acestuia adevărul.
Cele două fete se cunoşteau de mai mulţi ani şi veniseră împreună pe litoral, unde se angajaseră cameriste la un hotel.