Vern’s Holding își cere scuze pentru logo-ul unor pantofi din colecție.
Musulmanii credeau că logo-ul este cuvântul „Allah”.
Compania spune că logo-ul este de fapt un pantof stilizat cu toc înalt.
S-au ales cu o controversă din cauza unui simbol. Un producător de încălțăminte din Malaezia, Vern’s Holding, își cere scuze pentru logo-ul de pe talpa unei perechi de pantofi, despre care musulmanii credeau că este cuvântul „Allah”. Compania spune că logo-ul este de fapt un pantof stilizat cu toc înalt, cu bretele.
„Nu am avut nicio intenție să creăm un logo care să atace sau să insulte orice religie sau credință”, spune firma într-o declarație. Vern’s a luat măsuri imediat ca să oprească vânzările pantofilor și oferă rambursări clienților. Ministrul Afacerilor Religioase din Malaezia a instruit Jakim, Departamentul de Dezvoltare Islamică să convoace toate părțile implicate în controversă ca să dea explicații.
În România, simbolurile religioase sunt mai evidente. O cruce gigantică a fost instalată într-o localitate din județul Cluj, înaltă de 13 metri și grea de 3 tone. Crucea este sfințită, iar la eveniment au participat peste 200 de credincioși și un grup de preoți. Este a doua ca mărime din județ și pe locul 20 în țară.
Citește și