Contractul pentru cumpărarea a 62 de trenuri noi va fi anulat.
Curtea de Apel București a admis contestația Alstom.
Contractul pentru cele 62 de trenuri este de 3 miliarde de euro.
Contractul Ministerului Transporturilor cu producătorul polonez, PESA, prin care urmau să fie achiziționate 62 de trenuri de scurt parcurs, va fi anulat. Curtea de Apel București a admis contestația Alstom. După ce Autoritatea pentru Reformă Feroviară primește decizia Curții de Apel, va decide dacă să suspende sau să anuleze contractul. Practic, ARF rămâne doar cu contractul pentru 37 de trenuri noi de lung parcurs, de la Alstom. În capitală, bucureștenii fac reclamații ca să scape de vechile garnituri de metrou.
Metrorex vine și cu un răspuns: vechile IVA, care în acest moment circulă pe magistralele 3 și 4, vor fi scoase din circulație, odată ce vor exista trenuri noi care să circule pe magistrala 4 și 6. Pasagerii spun că trenurile IVA sunt foarte murdare și că este o discriminare folosirea lor doar la periferie, în timp ce, pe M2, de exemplu, circulă doar garnituri noi. „Din cele 15 trenuri IVA folosite între Gara de Nord și Străulești, doar 5 sunt suficient de moderne ca să circule pe alte magistrale”, spune Metrorex.
Citește și