Un tânăr de 21 de ani, din localitatea Copaciu, judeţul Giurgiu, a decedat joi seară, într-un accident rutier, după ce a condus o motocicletă neînmatriculată şi fără a poseda permis de conducere şi a intrat într-un stâlp de beton de pe marginea DN 6.
„Aseară, la ora 21:30, pe DN6, în localitatea Copaciu, judeţul Giurgiu, a avut loc un eveniment rutier, în care a fost implicat un motociclist. Din primele cercetări, a reieşit faptul că, un tânăr de 21 de ani, din localitatea Copaciu, în timp ce conducea o motocicletă neînmatriculată şi fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, pe fondul neadaptării vitezei într-o curbă, ar fi intrat într-un stâlp de beton. În urma producerii accidentului rutier, a rezultat decesul tânărului”, se arată într-un comunicat de presă, emis vineri, de IPJ Giurgiu.
Poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.