Un grav accident rutier a avut loc, joi, în judeţul Dolj, unde două maşini s-au ciocnit, iar una a luat foc. Cinci persoane aflate în autoturisme vor fi duse la spital, pentru o a şasea victimă fiind făcute manevre de resuscitare.
Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dolj au anunţat că pompierii au fost solicitaţi să intervină după producerea unui accident rutier în comuna Bucovăţ, în care au fost implicate două autoturisme.
Acolo s-au deplasat o autospecială cu apă şi spumă, o autospecială de descarcerare, o ambulanţă SMURD şi un echipaj SAJ.
În urma accidentului, o maşină a luat foc.
Pompierii au precizat că în evenimentul rutier au fost implicate şase persoane. Cinci dintre acestea vor fi transportate la spital, iar cea de-a şasea este resuscitată la locul accidentului.