Norii negri ai războiului din Ucrainaemmanuel macronRusia
emmanuel macronUcrainaRusia
Președintele Klaus Iohannis s-a numărat printre cei 20 de lideri europeni care au acceptat invitația președintelui Macron pentru o discuție despre războiul din Ucraina
Lesne de anticipat, discuțiile au fost aprinse. Iar declarația lui emmanuel macronUcraina
Olaf Scholz, cancelarul german: „Ceea ce s-a decis între noi de la bun început rămâne valabil și pe viitor, adică nu vor exista trupe pe teren, nu vor fi soldați trimiși nici de statele europene, nici de statele NATO pe teritoriul Ucrainei”.
De altfel, luni seara, premierul slovac a dat de înțeles că în discuție ar fi fost eventuale înțelegeri bilaterale.
Robert Fico, premierul Slovaciei: „Nu pot spune mai multe, care este scopul acestor detașări sau ce vor face soldații europeni acolo. Însă niciun militar slovac nu va merge în Ucraina
Peter Stano, purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene: „Nu există o decizie la nivelul Uniunii Europene privind desfășurarea de forțe terestre pentru a lupta în Ucraina
Petr Fiala, premierul ceh: „Cred că vorbesc în numele amândurora (premierii ceh și polonez) dacă spun că nu luăm în considerare să trimitem trupe în Ucraina
Liderul francez are totuși argumentele sale când declară că nimic nu e exclus.
emmanuel macron
Previzibil, Kremlinul a denunțat declarația lui emmanuel macron
Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului: „În cazul trimiterii de trupe NATO (în UcrainaRusia Potrivit unor surse de la Palatul Elysee, în spatele ușilor închise s-a vorbit în primul rând despre îmbunătățirea coordonării la nivel european pentru ca angajamentele deja asumate să fie îndeplinite. S-au făcut însă și promisiuni noi.
emmanuel macron