Elevi din peste 120 de licee din toată țara au vizitat gratuit sediile unor companii de succes din România. Un experiment care îi ajută să își dea seama ce meserie își doresc să practice în viitor.
Totul se întâmplă prin intermediul tehnologiei.
Unii dintre elevii care s-au înscris pe platforma Joblandia au vrut să vadă și cum arată sediul PRO TV și au și făcut asta.
Cristina Gheorghe, manager de proiect: „Sunt foarte mulți care iau deja în calcul meseria de jurnalist, dar noi le-am spus că la PRO TV nu sunt numai jurnaliști. Ideea Joblandia de aici a plecat, de ale arăta tinerilor că în afară de core business-ul unei companii, într-o companie, așacum este și PRO TV-ul, există multe alte joburi pe care ei le pot urma. Dacă ei doresc să studieze inginerie, dar le-ar plăcea, totuși, să lucreze la PRO TV, și-ar putea găsi loc și aici, chiar dacă vor să studieze să devină ingineri. În Joblandia sunt înscrise companii din aproape toate domeniile și dorința noastră este de a-i face pe tineri să vadă cât mai multe domenii, pentru ca atunci când își aleg ce vor să studieze să o facă în cunoștință de cauză”.
Mai multe detalii puteți afla din clipul video de mai sus.