Coaliția de guvernare pare să fi găsit candidatul comun la Primăria Capitalei.
După ce au verificat prin sondaje popularitatea mai multor politicieni și oameni de afaceri, liberalii și social-democrații l-ar susține în cele din urmă pe managerul Spitalului Municipal, medicul Cătălin Cârstoiu.
Chiar dacă acesta a fost propus și agreat de conducerile ambelor formațiunii, au apărut și primii contestatari – sunt lideri liberali, care cred că medicul nu este un independent, ci un apropiat al PSD.
Soluția pentru Primăria Generală a Capitalei, în persoana medicului Cătălin Cârstoiu, ar fi fost convenită de liderii PNL-PSD într-o discuție în doi. Informația a plecat de la vârful PNL, o parte dintre liderii liberali arătând susținere pentru managerul de la Spitalul Municipal din Capitală. Deși acesta nu a făcut parte dintre independenții pe care partidul i-a testat în sondajele de opinie interne.
Nicoale Ciucă, președinte PNL: Din sondajele care au fost, rezultă că acesta are un anumit grad de notorietate. Sunt convins că toată lumea a auzit de Spitalul Universitar şi de managementul de la spital.
Reporter: Ce susținere are dl. Cârstoiu în sondaje?
Nicolae Ciucă: Nu știu, nu l-am sondat.
Reporter: Nu trebuia?
Nicolae Ciucă: Cunosc oameni politici sau nepolitici care în momentul în care au avut o susținere consistentă au câștigat alegerile.
Numele managerului Spitalului Municipal a fost printre primele avansate ca posibil candidat la Primăria Capitalei din partea PSD, acum mai bine de o lună, înainte ca social-democrații și liberalii să decidă că merg în alianță la București. De altfel, mulți dintre liberali s-au arătat deranjați de această soluție și consideră că a fost impusă, de fapt, de PSD. Prim-vicepreședintele PNL, Rareș Bogdan, chiar a vrut să dea senzația că nu știe cine este Cătălin Cârstoiu.
În vârstă de 50 de ani, Cătălin Cârstoiu este din 2009 managerul spitalului universitar și din 2006 șef al secției de ortopedie. Soția sa este medic ginecolog în acelasi spital, iar nașul cuplului este fostul președinte Traian Băsescu.
Desemnarea unui candidat independent creează în interiorul ambelor partide probleme cu șefii organizațiilor de București. Sebastian Burduja, de la PNL și Gabriela Firea, liderul organizaței PSD din Capitală, râvnesc postul de primar general, considerat o trambulină pentru funcția supremă în stat. Nicolae Ciucă susține că își va convinge colegul să preia Sectorul 1, iar social-democrații speră ca Gabriela Firea să nu ia decizia de a candida ca independent.
Lucian Romașcanu, purtător de cuvânt PSD: „Nu ar fi un lucru bun electoral vorbind, dar eu știind-o pe Gabriela Firea știu că e un om de echipă și nu cred că, cel puțin dacă decizia se ia pe cifre, nu cred că va candida independent”.
Pentru primăriile de sectror, PNL și PSD vor susține aceiași candidați.