Un accident rutier în care au fost implicate trei autoturisme a avut loc, duminică, pe un drum judeţean din oraşul Horezu, judeţul Vâlcea. În urma coliziunii, trei persoane au fost rănite, fiind preluate de ambulanţe şi transportate la spital.
Accidentul a avut loc pe drumul judeţean 669, în oraşul Horezu.
„Din primele verificări efectuate, s-a stabilit faptul că, din cauze care urmează să fie stabilite în urma cercetărilor, ar fi avut loc o coliziune între 3 autoturisme. În urma impactului, a rezultat rănirea a 3 persoane, care au fost transportate la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale”, informează Poliţia judeţeană Vâlcea.
Potrivit ISU Vâlcea, în cele trei autoturisme se aflau patru persoane, una dintre acestea neavând nevoie de îngrijiri medicale.
La locul accidentului a fost trimisă şi o autospecială dotată cu modul de descarcerare, însă nu a fost nevoie de intervenţia acesteia.
Şoferii celor trei autoturisme implicate în eveniment au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea împrejurărilor producerii accidentului rutier.