Situaţia gazului detectat pe raza localităţii Crişeni, care iese din pământ în unele zone, dar nu provine din reţeaua furnizorului de gaze naturale, a fost discutată, joi, în cadrul unei şedinţe a CJSU Sălaj.
„Semnalarea acestei situaţii a fost făcută de către reprezentanţii Delgaz Grid, în urma măsurătorilor pe care compania le realizează periodic. Reprezentatul Delgaz Grid, Vasile Silaghi, a precizat în cadrul şedinţei că în zonele în care s-a semnalat prezenţa gazului compania a montat 200 de dopuri de cauciuc şi o răsuflătoare de carosabil, pentru a ajuta la dispersarea gazului şi a impiedica astfel acumularea lui”, se arată, joi, într-un comunicat de presă al Instituţiei Prefectului Sălaj.
Potrivit sursei citate, în cadrul şedinţei, primarul comunei Crişeni, Călin Morar, a subliniat faptul că administraţia locală nu a primit, până în prezent, nicio sesizare din partea localnicilor privind posibile scurgeri de gaz.
„Având în vedere datele prezentate, membrii CJSU Sălaj au decis, ca măsură preventivă, monitorizarea concentraţiei de gaz în zonele identificate, prin efectuarea de măsurători periodice de către specialiştii Delgaz Grid, în prezenţa unui reprezentant al primăriei Crişeni, pe o durată de două săptămâni, cu o periodicitate la trei zile. Măsurătorile vor fi efectuate atât în spaţii deschise, cât şi în subsolurile clădirilor şi locuinţelor din zonele vizate”, se mai arată în comunicatul menţionat.
Ulterior realizării acestor măsurători, va avea loc o nouă şedinţă a CJSU Sălaj, pentru a se analiza datele colectate şi a se lua măsurile care se impun.