Când documentarul „20 de zile în Mariupol” a primit premiul Oscar pentru cel mai bun documentar, regizorul Mstyslav Chernov a folosit discursul solemn pentru a face o declarație puternică în sprijinul Ucrainei.
„Acesta este primul Oscar din istoria Ucrainei. Și mă simt onorat”, a declarat Chernov. „Dar probabil că voi fi primul regizor de pe această scenă care va spune că mi-aș fi dorit să nu fi făcut niciodată acest film. Îmi doresc să pot schimba acest lucru pentru ca Rusia să nu atace niciodată Ucraina, să nu ne ocupe niciodată orașele” a spus regizorul, de pe scena Oscarurilor, potrivit publicației Variety.
„Rușii ucid zeci de mii de compatrioți de-ai mei ucraineni. Îmi doresc ca ei să elibereze toți ostaticii, toți soldații care își protejează pământurile, toți civilii care se află acum în închisorile lor. Dar eu nu pot schimba istoria. Nu pot schimba trecutul” a continuat Chernov.
Chernov a făcut apoi apel la personalitățile de la Hollywood, să se folosească de vocile lor pentru a face auzite vocile poporului ucrainean. „Fac apel la voi, unii dintre cei mai talentați oameni din lume. Putem să ne asigurăm că cursul istoriei va fi îndreptat și că adevărul va prevala, și că oamenii din Mariupol, și cei care și-au dat viața nu vor fi uitați niciodată, pentru că cinematograful formează amintiri, iar amintirile formează istoria.”
Chernov a detaliat apoi pentru Variety modul în care speră el că Hollywood-ul poate contribui la încetarea violențelor din Ucraina. „Istoria nu este întotdeauna așa cum s-a întâmplat. Este modul în care ne amintim, iar generațiile viitoare se vor uita în urmă și se vor întreba ce se întâmplă cu noi chiar acum. Ei vor vedea prin lentila cinematografiei, fie că este vorba de documentare sau de scenarii. Copiii din Ucraina… când se luptă, când se ascund de bombe, își doresc să evadeze într-o altă lume.”
Chernov, jurnalist al Associated Press, a filmat orașul Mariupol în timp ce era bombardat de artileria grea. Inițial, el nu și-a propus să facă un film, ci să surprindă tot ceea ce a văzut. „A fost o necesitate”, a declarat el pentru Variety, în ianuarie.
„20 de zile în Mariupol”, documentar care poate fi văzut pe Voyo, prezintă atrocitățile din Ucraina, montate din imagini cu o maternitate bombardată, gropi comune, oameni care jefuiesc magazinele pentru mâncare și multe alte ipostaze cutremurătoare.
Citiți AICI lista completă a căștigătorilor Oscar 2024.