Armata americană a anunţat că a desfăşurat o operaţiune în Haiti pentru a transporta pe calea aerului personalul neesenţial al ambasadei din această ţară şi a adăugat că forţele americane consolidează securitatea ambasadei.

Operaţiunea americană aeropurtată este cel mai recent semn al problemelor din Haiti, în condiţiile în care violenţele între bande ameninţă să răstoarne guvernul şi a determinat mii de oameni să îşi părăsească locuinţele.

„Acest transport aerian de personal către şi dinspre ambasadă este în concordanţă cu practica noastră standard pentru sporirea securităţii ambasadelor din întreaga lume şi niciun haitian nu se afla la bordul aeronavei militare”, a precizat Comandamentul de Sud al armatei americane într-un comunicat.

Haiti a intrat în stare de urgenţă duminica trecută, după ce luptele s-au intensificat în timp ce premierul Ariel Henry se afla la Nairobi pentru a încerca să obţină un acord pentru o misiune susţinută de ONU, amânată de mult timp, potrivit News.ro.

Kenya a anunţat anul trecut că va conduce forţa, dar luni de dispute juridice interne au pus efectiv misiunea în aşteptare.

Sâmbătă, Departamentul de Stat al SUA a declarat că secretarul de stat Antony Blinken a discutat cu preşedintele kenyan William Ruto despre criza din Haiti, iar cei doi au subliniat angajamentul lor faţă de o misiune multinaţională de securitate pentru restabilirea ordinii.

În declaraţia Comandamentului de Sud, acesta a precizat că Washingtonul a rămas angajat faţă de aceste obiective.

„Ambasada noastră rămâne concentrată pe avansarea eforturilor guvernului american de a sprijini poporul haitian, inclusiv pe mobilizarea sprijinului pentru Poliţia Naţională Haitiană, accelerarea desfăşurării misiunii de sprijin multinaţional de securitate (MSS) autorizată de ONU şi accelerarea unei tranziţii paşnice a puterii prin intermediul unor alegeri libere şi corecte”, se arată în comunicat.