BRK, casă majoră de brokeraj bursier, divulgă că deţine peste 1 milion de acţiuni emise de compania canadiană Gabriel Resources, cu puţin timp înainte ca România să îşi afle decizia în dosarul Roşia Montană.
Există așteptări ca ţării să îi fie impuse despăgubiri substanţiale la plată. Brokerul BRK Financial Group este din Cluj-Napoca.
Aceste acţiuni au fost achiziţionate la preţul mediu de 0,39 dolari canadieni la finalul anului trecut. De asemenea, BRK Financial Group deţine 2.043.256 de warrants emise de Gabriel Resources; fiecare warrant dă dreptul de a cumpăra (subscribe) o acţiune emisă de Gabriel Resources la prețul de 0,645 CAD, în orice moment înainte de data de 23 august 2024 (cu condiția notificării companiei Gabriel Resources Ltd cu cel puţin 90 de zile înainte de acel moment), conform Profit.ro, citat de News.ro.
România aşteaptă o decizie în procedura de arbitraj cu Gabriel Resources, acţionarul majoritar al Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), dezvoltatorul proiectului minier aurifer omonim blocat din Munţii Apuseni. Procedura de arbitraj s-a desfăşurat la Centrul Internaţional de Reglementare a Disputelor privind Investiţiile de pe lângă Banca Mondială (ICSID) de la Washington. Valoarea totală actualizată a despăgubirilor solicitate de companiile Gabriel Resources Ltd. şi Gabriel Resources (Jersey) în dosarul arbitral internaţional deschis împotriva României, legat de „proiectul minier aurifer de la Roşia Montană”, se ridică la aproximativ 6,7 miliarde USD, potrivit unui răspuns transmis de Guvern, în baza datelor furnizate de Ministerul Finanţelor.