În curând, românii din străinătate vor putea trimite mai repede bani acasă. Potrivit unui nou regulament al Uniunii Europene, băncile sau alte servicii financiare vor fi obligate să ofere plăți instantPractic, banii ar urma să ajungă dintr-un cont în celălalt în câteva secunde. În prezent, există doar aplicații care oferă astfel de servicii, în timp ce la bănci, transferul dintr-o țară europeană în alta poate dura de la câteva ore la câteva zile.
De aproape 20 de ani de când s-a mutat în Barcelona, Ana Maria trimite lunar bani acasă la părinți. De regulă, merge la poștă, unde, în funcție de sumă, plătește un comision, de la 5 până la 20 de euro pentru plățile care depășesc 1.000 de euro. Prin acest sistem, banii ajung în câteva ore, față de un transfer bancar care durează mai mult.
Ana Maria Filip, româncă din Spania: ”Noi când ne-am cumpărat casa și soțul a trebuit să meargă în România și ne-a trimis banii au întârziat destul, între două –zile, trei zile– noi preferăm altă transferență în cazul în care se transferă mai rapid”.
În general, transferurile bancare în euro dintr-un cont în altul durează în funcție de bancă de la câteva ore, la trei zile calendaristice. De ajutor sunt însă diferite aplicații mobile. Un astfel de sistem ar urma să fie adoptat de toate statele europene.
Regulamentul Uniunii Europene obligă băncile, dar și serviciile financiare, să permită plăți instant
Practic, banii din străinătate ar urma să ajungă în conturi în aproximativ 10 secunde, indiferent de oră sau de programul de lucru al băncilor. Potrivit unui raport al Comisiei, un furnizor din trei nu oferă plăți instant
La nivel european, potrivit datelor, în jur de 70 de milioane de conturi de plăți din zona euro nu le permit titularilor să trimită sau să primească plăți instant
Dragoș Pîslaru, europarlamentar: ”Obiectul este o piață unică la nivel european, cât și piețe de capital unice. În acest moment, furnizorii nu sunt obligați să ofere servicii instantinstant
Irina Chițu, specialist financiar, director comparator bancar: ”Este obligație în toată UE, toți furnizorii de plată să facă aceste plăți instant
Potrivit rapoartelor BNR, banii pe care-i trimit românii plecați peste hotare reprezinta una dintre principalele surse de dezvoltare ale României.